

Românii s-au mobilizat masiv pentru a-și exprima dezacordul față de legea abuzivă care îi obligă să accepte vaccinarea, suferind anularea drepturilor cetățenești, amenzi usturătoare sau chiar decăderea din drepturile părintești în cazul refuzului.
Oamenii sunt de-acord cu informarea corectă împreună cu recomandările medicilor și instituțiilor medicale însă refuză categoric obligativitatea.
Toate sondajele efectuate recent pe care le puteți regăsi aici, precum și rezultatele petițiilor oficiale, indică faptul că majoritatea cetățenilor sunt pentru libertatea de alegere între a se vaccina sau nu. Până să fie dezactivată și cenzurată de comunitatea Declic, petiția pentru anularea legii obligativității strânsese în doar câteva săptămâni 31.399 de semnături iar noua petiție a adunat în doar câteva zile 13.512 semnături.
Felicitări pentru mobilizare și implicare tuturor! Nu vă opriți! Trebuie să ne facem glasul auzit și să demonstrăm care ne este dorința!
În tot acest timp, petiția care susține obligativitatea vaccinării, susținută de comunitatea Declic, nu a reușit să strângă până în acest moment decât 13.248 cu toate că a fost lansată mai demult și promovată puternic în mediul online.
Adoptarea acestei legi depinde enorm de mult de gradul de mobilizare de care vom da dovadă la protestele naționale. Iată mai jos o listă cu evenimentele din țară anunțate până în acest moment:
- BUCUREȘTI - Sâmbătă, 7 martie, ora 14:00, la Palatul Parlamentului, str. Izvor, nr. 2-4. Evenimentul de pe Facebook se află aici
- CLUJ-NAPOCA - Sâmbătă, 07 martie, ora 14.00, la Monumentul Memorandistilor. Evenimentul de pe Facebook se află aici
- BRAȘOV - Sâmbătă, 07 martie , ora 14:00, în fața Prefecturii Brașov. Evenimentul de pe Facebook se află aici
- BUZĂU - Sâmbătă, 07 martie , ora DIFERITA, ora 11:30, în faţa Prefecturii Buzău. Buzoienii vor porni spre București pentru a participa la evenimentul din capitală, după încheierea celui din orașul lor.
- DEVA - Sâmbătă, 07 martie, orele 14.00-16.00, la CAL (P-ța Victoriei)
- BISTRITA - Sâmbătă, 07 martie, orele 14:00, la Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, Piața Petru Rareș 1
- ALBA IULIA - Sâmbătă, 07 martie , la sediul prefecturii Alba
- BACĂU - Sâmbătă, 7 martie, ora 14:00, la sediul prefecturii Bacău
- IAȘI - Sâmbătă, 7 martie ora 14:00, în Piața Unirii
- PIATRA NEAMȚ - Sâmbătă, 7 martie, în intervalul 16.00-19.00, în fața Teatrului Tineretului. Se va face și un marș prin centrul orasului.
- FOCSANI - Sâmbăta, 07 martie, ora 14:00, în Piața Unirii
- TULCEA - Sâmbăta, 07 martie, ora 15:00, Monumentul Eroilor, str. Republicii
- GALAȚI – Vineri, 06 martie, ora 17:00, la Prefectura Galați
- ARAD - Marți, 10 martie, ora 17:00, în Piața Avram Iancu.
Este vital să participați, să promovați, să distribuiți și să invitați cât mai mulți oameni la acest protest. Dacă ne mobilizăm și ne implicăm hotărât și conștient, autoritățile nu au altă variantă decât să respecte decizia noastră.
Haideți să arătăm că suntem lucizi, puternici și avem liber arbitru!
� Participați � Distribuiți � Invitați Prietenii � Ne vedem la protest!