Scrisoare după furtună

Scrisoare după furtună

0 hanno firmato. Arriviamo a 100.
Più firme aiuteranno questa petizione ad essere inclusa tra le petizioni raccomandate. Aiuta a portare questa petizione a 100 firme!
Scrisoare după furtună Cluj ha lanciato questa petizione e l'ha diretta a Toți creștinii și toți oamenii de bunăvoință

‹Vântul a încetat și s-a făcut o liniște mare. Apoi le-a spus: „De ce vă este frică? Încă nu aveți credință?”› (Mc 4, 39-41). Cu aceste cuvinte se continuă, în Evanghelia lui Marcu, povestirea despre „furtuna potolită”, povestire comentată de Papa Francisc în momentul extraordinar de rugăciune, din 27 martie. Această rugăciune, cu binecuvântarea urbi et orbi, a motivat compunerea Scrisorii în furtună, o inițiativă a unor profesori din Facultatea pontificală de teologie din Italia meridională, Secția San Luigi, semnată de un grup de prieteni înainte de a fi prezentată presei, mai ales locale, în 1 aprilie 2020. După potolirea vântului, rămâne frica, așa cum s-a întâmplat în Sâmbăta mare. În Vigilia pascală, papa Francisc a sugerat că „ne putem oglindi în sentimentele femeilor din acea zi. Ca și noi, aveau în priviri drama suferinței, a unei tragedii neașteptate care s-a întâmplat prea în grabă. Văzuseră moartea și aveau moartea în inimă. Durerii i se mai adăuga și frica. Și ele urmau să aibă același sfârșit ca Învățătorul? Și apoi temerile pentru viitor. Totul trebuia reconstruit: memoria rănită, speranța înăbușită. Și ele se aflau în ceasul cel mai întunecat, ca și noi”.  

Scrisoarea precedentă

Scrisoarea în furtună a avut două obiective: pe acela de a deschide un spațiu de reflecție și de confruntare asupra chestiunilor descoperite de această „furtună” neașteptată care ne surprinde pe toți „în aceeași barcă, fragili și derutați” și pe acela de a propune măsuri și drumuri posibile care să ne ajute ca să ne îngrijim de noi și de ceilalți în acest naufragiu și după terminarea „furtunii”. Ne-am propus să reflectăm, în acest timp de criză, pentru a ne pregăti încă de pe acum să re-clădim. Reconstruirea va fi, probabil, de lungă durată și complexă. Criza actuală poate deveni o ocazie extraordinară ca să devenim conștienți – chiar dacă această conștientizare este dureroasă – de faptul că un sistem economic, care este cauza unor profunde inechități atât la nivel planetar cât și local și care seamănă moartea, nu este sustenabil. Așadar este nevoie să lucrăm încă de pe acum pentru ca durerea pe care o simte fiecare pe propria piele, în aceste zile, să prilejuiască o trezire a atenției responsabile și active față de suferințele tuturor, pe toate  meridianele planetei.

 În partea finală a textului s-au făcut câteva propuneri referitoare atât la responsabilitatea actorilor publici – cărora li se cere să redefinească conținutul politicilor, mai ales sanitare și sociale – cât și a instituțiilor ecleziale. Unele dintre cele din urmă, în săptămânile trecute, au hotărât să pună la dispoziție resurse importante, atât financiare cât și imobiliare, în sprijinul persoanelor și al familiilor celor mai afectate de criză și al organizațiilor care se ocupă de aceste persoane.

În continuarea cercetării

Considerăm că nimic nu va mai fi ca înainte și că, în faza de programare a redresării, răspunsurile la această situație critică au nevoie de o cercetare comună și de o implicare unitară. De aceea ne-am propus să scriem O scrisoare după furtună. Inițiativa îi aparține unui grup transversal și reprezentativ, constituit din persoane implicate în promovarea unei societăți primitoare, solidare și tolerante. Scrisoarea se adresează tuturor persoanelor de bunăvoință. Spre deosebire de scrisoarea precedentă aceasta, prin interdisciplinaritate, are un caracter interconfesional, intercultural și internațional – explicitat prin versiunea textului în mai multe limbi – și ia în considerare nu doar faptul că o criză globală are nevoie de un răspuns global, ci și faptul că actuala criză globală cere o modalitate globală de abordare a cauzelor nedreptății, mai ales în favoarea persoanelor celor mai expuse dezavantajelor pe care globalizarea economiei le poate produce: bolnavii, deținuții, săracii, străinii, bătrânii, tinerii.

Cum să sperăm în suferință?

Cum să depășim suferința? Speranța noastră nu este pur și simplu optimism, ci este un dar al Cerului:  ne pune în inimă certitudinea că Dumnezeu știe să schimbe totul în bine deoarece chiar și din mormânt face să iasă viața” – a spus Papa Francisc în omilia din cadrul Vigiliei pascale. Pentru a ieși din starea critică provocată de Covid-19 vrem să parcurgem drumul speranței împreună cu toate persoanele de bunăvoință, credincioși sau necredincioși, laici și persoane consacrate din toate popoarele, religiile și de orice confesiune care întorc spatele în fața morții și își deschid inima față de viață, apărând dreptatea și promovând pacea, practicând iubirea atentă față de casa comună a creației, întâmpinându-i cu respect pe emigranți și pe cei diferiți, asigurând îngrijire gratuită celor bolnavi, apărându-l cu curaj pe cel discriminat, sprijinind cu solidaritate pe cel nevoiaș, educându-i și însoțindu-i pe tineri și pe cei paralizați din cauza lipsei de speranță.

Epidemia deschide un context nou care se lărgește înspre adânc, până la rădăcinile a ceea ce este omenesc, și care provoacă cercetarea teologică să abordeze drama în curs printr-un dialog smerit și frățesc cu celelalte discipline și științe. Pe lângă toate acestea, situația în care trăim scoate în evidență și mai mult decât în trecut nevoia de dialog ecumenic interconfesional, inter-religios și intercultural. Străduința comună pentru reconstrucție poate alimenta căutarea unei fraternități reînnoite, începând de la recunoașterea diversității celuilalt nu ca o amenințare, ci ca o revelare a unui dar.

În această perspectivă, drumul care se deschide în fața noastră este acela al unei duble înrădăcinări: în rugăciune pentru cel credincios și, totodată, în ascultarea strigătului pământului și a strigătului săracilor și al celor sărăciți. Rugăciunea și această ascultare ajută la recunoașterea, în cei săraci, a adevăratului fundament al polis-ului și astfel sunt alimentate practici reale de împărtășire cu cei mai fragili și de eliberare autentică.

1.       În tovărășia celor mai fragili

Politicile pentru redresare vor trebui să se ocupe de câteva chestiuni importante: sărăcirea ca proces al nedreptății de sistem și formele gravei marginalizări a adulților, cum ar fi homelessness, primirea și însoțirea celor mai fragili, educația, emigranții și refugiații.

După cum a amintit Papa Francisc într-o intervenție recentă, tuturor persoanelor sărace trebuie să li se asigure un venit minim și posibilitatea de a locui într-o casă. Pe de altă parte, felul în care criza i-a lovit pe cei bătrâni internați în instituții demonstrează falimentul definitiv al structurilor de primire cu caracter de custodie și de segregare care dezrădăcinează persoanele fragile din contextele lor de viață. De acum înainte va trebui să ne concentrăm pe soluții plurale, flexibile și în orice caz atente față de bunăstarea și îngrijirea sănătății persoanelor, dând prioritate – atunci când este posibil – intervențiilor la domiciliu sau primirii în comunități mici, de dimensiuni familiale, adică modelelor de intervenție care reduc în mod drastic costurile și îmbunătățesc calitatea vieții persoanelor implicate.

Agenda viitorului nu va putea ignora situația emigranților și a refugiaților care vor fi printre cei mai expuși în fața precarității și în perioada de după această situație critică.

2.       Fundamentul nonviolenței

Alergătura după achiziția și acumularea de arme și sisteme de armament tot mai ucigătoare și tot mai costisitoare și-a arătat, în contextul acestei epidemii, toată neghiobia  deoarece a fost cauza utilizării unor resurse economice imense. Astfel, retorica violenței și a războiului apare nepotrivită pentru garantarea binelui omenirii. Obiectivele pe care femeile și bărbații de bunăvoință trebuie să le mărturisească sunt golirea progresivă a arsenalelor, reducerea cheltuielilor pentru armament și promovarea unei educații spre practici individuale și comunitare întemeiate pe primatul nonviolenței și pe certitudinea că numai cu mijloace bune se pot obține scopuri bune, primul dintre acestea fiind  acela de a construi pacea. Toate acestea conștienți fiind că utopia profeției este în chemată să se măsoare întotdeauna cu tensiunile și contradicțiile vremurilor noastre.

3.       Să începem din nou, pornind de la ecologia integrală

Ascultarea strigătului pământului și al săracilor îngăduie reorganizarea radicală a conținutului și a perspectivelor dezvoltării în lumina paradigmei ecologiei integrale care surprinde legătura indisolubilă dintre degradarea ambientală și deteriorarea vieții sociale: nu putem trăi sănătoși într-o lume bolnavă.  Această nouă paradigmă ne constrânge să ne întrebăm asupra limitelor modelului de dezvoltare care a caracterizat mai ales ultimele patru decenii, punând în evidență faptul că nu se poate susține o concepție care înțelege dezvoltarea ca o creștere nelimitată a bogăției, a producției și a consumului. Acesteia i se opune perspectiva unei dezvoltări umane care ia în considerare fiecare persoană ca scop în sine, care își pune problema ce anume este în stare să facă fiecare persoană și care vede suferința fiecărui om și a fiecărei creaturi ca pe un faliment care – într-un fel sau altul – ne privește pe toți.

4.       Politici pentru o dezvoltare umană autentică

Premisele unei dezvoltări umane autentice nu sunt reprezentate de creșterea bogăției produse, ci de prezența, în teritoriu, a unor instituții capabile să asigure tutelarea vieții și a sănătății tuturor și a creșterii nivelului de instruire. Toate acestea ne îngăduie să surprindem importanța hotărâtoare a unor politici redistributive care au cu precădere scopul de a pregăti, înainte de toate, sistemele sanitar și școlar în așa fel încât să fie depășite inechitățile prin accesul la aceste resurse de cetățenie care nu pot fi înlocuite, îndepărtând toate obstacolele din calea utilizării lor. O atenție deosebită va trebui să i se acorde chestiunii educației. Criza din prezent îi pune pe părinți, pe profesori și pe toți cei care au responsabilitatea de a educa și de a îndruma în fața unei situații inedite: ce înseamnă îndrumarea educațională între o situație de distanțare socială?

Concluzii

Nu este vorba doar de a pune în practică solidaritatea cu „celălalt” pe care îl considerăm mai vulnerabil decât noi, în timp ce continuăm să ne simțim și să ne credem mari și distincți față de acesta. Trebuie să recuperăm „principiul de apartenență și incluziune”. Celălalt, cel necunoscut, „este parte din mine” într-o dimensiune de reciprocitate fără de care nu există sustenabilitate. Fiind interdependenți, răul pe care îl facem celorlalți ni-l facem nouă înșine tot așa cum, contribuind la bine, influențăm echilibrul și sustenabilitatea comune.

Preafericirea Sa, Bartolomeu I, în mesajul prilejuit de Covid-19, a amintit, pe bună dreptate: „Totuși ceea ce este în joc nu este credința noastră, ci credinciosul; nu Cristos, ci creștinii noștri; nu omul divin, ci ființele umane”. Răspunsul credincioșilor, al creștinilor și al ființelor umane la această stare critică de  pandemie va hotărî viitorul societății globale pentru următoarele decenii. Soluțiile sugerate acum de consecințele crizei în mediul social, economic, moral, religios ne situează în fața unei răscruci cu drumul pe care îl vor parcurge generațiile viitoare.

0 hanno firmato. Arriviamo a 100.
Più firme aiuteranno questa petizione ad essere inclusa tra le petizioni raccomandate. Aiuta a portare questa petizione a 100 firme!