Dreptate pentru Regina! #dreptatePentruRegina

0 have signed. Let’s get to 7,500!


Cerem Judecatoriei Baia Mare sa ia masurile necesare pentru a preveni cazurile de agresiune asupra cainilor cu stapani.

In data de 24.07.2018 catelusa mea pe nume Regina in varsta de 10 ani, sterilizata, vaccinata, microcipata si inregistrata conform legii in baza de date nationala RECS, a fost atacata de un caine cu stapan fara a-l fi provocat. Cainele agresor apartine persoanei numite Eva Snakovszki.

Catelusa mea este de talie mica (rasa yorkshire terrier) si statea pe banca langa picioarele tatalui meu intr-o zona publica. Catelusa mea era in lesa si linistita.

O doamna cu un ciobanesc german (ruda cu Eva Snakovszki, stapana de drept al cainelui) a venit langa tatal meu si l-a intrebat daca ii permite sa isi lase cainele ciobanesc german sa se plimbe fara lesa deoarece, dupa spusele dansei, acesta nu isi poate face nevoiele decat daca este liber si fara lesa. Tatal meu i-a raspuns ca poate lasa cainele liber atata timp cat nu o pune in pericol pe Regina.

Din pacate in clipa in care femeia a dat drumul ciobanescului, acesta s-a repezit la Regina si a smuls-o de langa tatal meu. Totul s-a petrecut foarte repede si pana a reusit tatal meu sa o scoata pe Regina din gura cainelui ciobanesc german, catelusa mea era deja moarta din cauza ranilor. Regina nici nu a apucat sa latre sau sa fuga din calea acestui caine cu mult mai mare decat ea.

Acest caine ciobanesc german este cunocut in zona pentru agresivitatea lui fata de alte patrupede si au mai fost incidente in care acesta a incercat sa muste alte animale cu stapan.  Din nefericire de aceasta data, agresivitatea acestui caine a rezultat in moartea catelusei mele.

Au fost si cazuri cand parinti ingrijorati au raportat la politie ca stapana a lasat cainele sa circule la liber fara botnita. In urma acestor rapoarte politia a adresat un avertisment verbal stapanei.

Va cer sa luati masurile necesare pentru ca stapana acestui caine sa respecte legile in vigoare si anume OUG 55 din 2002, republicata in 2014 care prevede in Articolul 2, Alineatul 1(a), ca orice caine care, fara sa fie provocat, musca sau ataca persoane ori animale domestice in locuri publice sau private este considerat agresiv si ca atare face subiectul acestei OUG.

Conform OUG 55/2002, cerem ca doamnei Eva Snakovszki, stapana cainelui, sa isi asume urmatoarele obligatii:

  • Sa inregistreze cainele la Asociatia Chinologica Romana, afiliata la Federatia chinologica Internationala (Articolul 3, Alineatul 2)
  • Sa inscriptioneze in mod vizibil, la intrarea in apartament sau in imobil, avertismentul “Caine periculos” sau “Caine agresiv”, printr-o placuta avand dimensiunile de cel putin 15x25 cm. (Articolul 3, Alineatul 2)
  • Sa depuna la sediul politiei in a carei raza este situat imobilul in care este detinut cainele o adeverinta in fotocopie, eliberata de Asociatia Chinologica Romana, afiliata la Federatia Chinologica Internationala, din care sa rezulte incadrarea cainelui in categoriile prevazute la art. 1, precum si o declaratie pe propria raspundere cuprinzand urmatoarele date: (Articolul 4, Alineatul 1)
  1. numarul de identificare al cainelui, aplicat prin tatuare sau microcip;
  2. efectuarea vaccinarii antirabice si a rapelurilor, in conformitate cu prevederile legale in vigoare;
  3. efectuarea sterilizarii cainilor prevazuti la art. 1 lit. a);
  4. existenta unei asigurari de raspundere civila pentru eventualele pagube produse de cainii prevazuti la art. 1 lit. a).
  • Sa faca o asigurare de raspundere civila pentru pagubele produse de cainele dansului (Articolul 4, Alineatul 1, Litera d)
  • Sa se interzica accesul acestui caine in zonele publice (cu exceptia drumurilor sau a cailor de acces catre acestea), in special unde sunt si alti caini (Articolul 6, Alineatul 1)
  • Obligativitatea de a pune botnita si lesa cainelui atunci cand este scos din rezidenta (Articolul 6, Alineatul 2 si 4)
  • Interzicerea stationarii cainelui in zone comune (Articolul 6, Alineatul 3)
  • Sterilizarea cainelui pe cheltuiala proprie (Articolul 10)
  • Sa plateasca amenda conform Articolului 18, Alineatul 2, literele b si c si anume o suma intre 500 si 3000 de lei

 

Puteti citi OUG 55/2002 pe site-ul asociatiei Cutu, Cutu http://www.cutu-cutu.ro/content/oug-552002-privind-regimul-de-detinere-al-cainilor-periculosi-sau-agresivi-republicata-2014 sau puteti comanda o copie de la Monitorul Oficial.

De asemeni cerem ca stapana cainelui sa ia masurile necesare pentru a reduce agresivitatea propriului caine, cum ar fi sa sa duca patrupedul la un curs de reabilitare canina si obedienta.

Pe langa faptul ca amenda de 100 de lei nu corespune prevederilor OUG 55/2002, aceasta suma nu constituie motivatie indeajuns pentru ca aceasta persoana sa doreasca sa respecte legea. De asemeni iertarea unor astfel de fapte va incuraja si alti stapani sa adopte un comportament iresponsabil si astfel cazurile de agresiune canina sa se inmulteasca.

Nu in ultimul rand stapana cainelui ar trebui sa isi ceara scuze pentru agresivitatea cainelui si pentru comportamentul ei impertinent fata de mine dupa i s-a adus la cunostinta incidentul in care cainele ei a ucis-o pe Regina. Este clar ca aceasta persoana nu are absolut nici un regret pentru ce s-a intamplat si considera ca este normal sa isi lase cainele agresiv sa umble liber, fara botnita si astfel sa puna in pericol alte animale sau chiar persoane.

Nu doresc eutanasierea acestui caine deoarece consider ca stapana este autorul moral al uciderii catelusei mele Regina. Lipsa de responsabilitate a stapanei denota lipsa de respect la adresa vietii si contribuie la reputatia proasta a cainilor in Romania. De data aceasta a murit un catel mic si probabil neimportant pentru restul lumii (desi pentru mine si pentru tatal meu aceasta catelusa reprezenta un membru al familiei, iubita si cu drepturi depline), insa data viitoare poate fi un copil mic.

Multumesc pentru intelegere si sper sa luati decizia corecta.



Today: Gabriela is counting on you

Gabriela Rob needs your help with “Judecatoria Baia Mare: Dreptate pentru Regina #dreptatePentruRegina”. Join Gabriela and 6,230 supporters today.